ÎNTREABĂ SPECIALISTUL

Gustări delicioase pentru primele luni de viata

Când este micuț, copilul tău are nevoie de o alimentație cât mai diversificată. Ce este indicat să se regăsească în mesele puiuțului?

Procesul de diversificare al alimentației puiuțului pune probleme multor mămici, însă cu aceste gustări delicioase nu ai cum să dai greș în fața micuțului care pur și simplu le va adora.


Crema de orez cu banane este una din cele mai simple rețete pe care le poți găti copilului tău, după ce acesta împlinește 6 luni. Ai nevoie doar de o ceașcă de orez și o banană. Fierbe bine orezul, adaugă banana după ce ai tăiat-o felii și pasează toată compoziția. Voilà!


Pasta de curmale cu fructe este potrivită pentru puiuții care au împlinit 8 luni. Îți trebuie una-două curmale, un măr crud sau copt și alte fructe crude sau din compot (gutui, caise, vișine, cireșe). Lasă curmalele la înmuiat în apă fierbinte aproape o oră, curăță-le de coji și nu uita să scoți sâmburii. Pasează-le cu furculița și mai adaugă-le din apa în care s-au înmuiat până ce obții o pastă. Amestecă această compoziție alături de fructele pasate (sau bucăți mici în funcție de vârsta micuțului). Asta e tot!


Pentru piureul de fructul pasiunii și căpșune, destinat copiilor de peste 12 luni, nu ai nevoie decât de 100 de grame de căpșune, 100 de grame de iaurt (sau brânză de vaci) și două jumătăți din fructul pasiunii. Amestecă într-un blender căpșunele până ce se omogenizează, adaugă peste ele iaurtul, o jumătate din fructul pasiunii (fără coajă) și amestecă din nou cu lingura. Acoperă compoziția cu o folie și las-o la frigider pentru o oră. 


Poftă bună puiuțului!

965 vizualizări
2
BEBELINE

Ai nevoie de sfaturi sau informaţii personalizate despre nutriţia și dezvoltarea copilului tău sau despre produsele Milupa? Trimite-ne un mesaj, iar specialiștii noștri îţi vor răspunde!

Descoperă AICI o multitudine de răspunsuri detaliate legate de subiectele care te-ar putea interesa sau contactează-ne direct:

sună la
0800 864 587
Mesaj