ÎNTREABĂ SPECIALISTUL

Hidratarea bebelușului – când să-i oferi apă sau ceai

„Când îi ofer apă lui bebe?”, „Când este bine să-i dau ceai?” sunt doar câteva dintre întrebările care cu siguranță apar odată cu venirea celui mic pe lume

În primii ani de viață ai puiului tău, nutriția joacă un rol influențator în dezvoltarea lui optimă și în construirea unei stări bune de sănătate. Dar la fel de importantă este și hidratarea bebelușului, care s-ar putea să-ți ridice unele întrebări, ca proaspătă mămică. „Când îi ofer apă lui bebe?”, „Când este bine să-i dau ceai?” sunt doar câteva dintre întrebările care cu siguranță apar odată cu venirea celui mic pe lume.
În continuare, specialiștii Milupa îți oferă răspunsuri pentru aceste semne de întrebare.

Când trebuie să-i ofer bebelușului apă?

Hidratarea în primele 6 luni

În primele 6 luni de viață ale sugarului, este indicat să respecți recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății de alăptare exclusivă. Laptele matern, lichidul-minune, conține toți nutrienții necesari sugarului în această primă jumătate de an, în cantitățile optime, fiind perfect adaptat nevoilor bebelușului tău.
Laptele matern acoperă toate nevoile nutriționale, asigurând în același timp și hidratarea optimă a lui bebe, întrucât este format și din apă.
Din acest motiv, în primele 6 luni de viață ale puiului, nu este necesar și nici indicat să-i oferi apă sau ceai.

Hidratarea după primele 6 luni

După ce bebelușul împlinește 6 luni, necesitățile sale nutriționale se modifică, iar alăptarea nu i le mai acoperă în totalitate, motiv pentru care acum are loc diversificarea.
Hidratarea micuțului se face, prin urmare, și prin alimentație, întrucât majoritatea alimentelor au în compoziție apă. Așadar, acum este momentul în care micuțul tău poate primi și apă.

Necesităţile de apă ale unui sugar sănătos se calculează după formula 125-150ml apă per kg pe zi. Acestea pot varia în funcție de temperatură și de alimentație.

Când îi pot oferi bebelușului ceai?

Tot în perioada diversificării, poți introduce ceaiul ca metodă de hidratare a micuțului. Însă, recomandările medicilor pediatri este de a-i oferi acestuia mai degrabă apă decât ceai, folosind ceaiul în scopuri terapeutice.
O recomandare generală este aceea de a acorda atenție calității apei oferite bebelușului.
Apa cu nitrați, spre exemplu, poate avea efecte negative asupra organismului micuțului, așa că optează pentru o apă cât mai „curată” pentru un bebe sănătos.

Alăptarea este cea mai bună metodă de hrănire a bebelușilor și oferă numeroase beneficii. Este important ca, înaintea și în timpul alăptării să aveți o alimentaţie sănătoasă, echilibrată.
Combinația alăptării cu biberonul în primele săptămâni de viață poate să reducă producţia de lapte matern, iar inversarea deciziei de a nu alăpta este dificilă.
Întotdeauna consultați doctorul, asistenta sau moașa pentru sfaturi cu privire la hrănirea bebelușului dumneavoastră. Dacă utilizați formule pentru bebeluși, trebuie să urmați cu atenție instrucțiunile producătorului.

Pentru creșterea și dezvoltarea optimă a sănătății copiilor OMS recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni. Milupa susține această recomandare și continuarea alăptarii până la 2 ani, în paralel cu introducerea în alimentația sugarului și a altor alimente.

2890 vizualizări
0
BEBELINE

Ai nevoie de sfaturi sau informaţii personalizate despre nutriţia și dezvoltarea copilului tău sau despre produsele Milupa? Trimite-ne un mesaj, iar specialiștii noștri îţi vor răspunde!

Descoperă AICI o multitudine de răspunsuri detaliate legate de subiectele care te-ar putea interesa sau contactează-ne direct:

sună la
0800 864 587
Mesaj